Am norocul că m-am născut şi trăiesc în epoca unor scriitori români de mare valoare.
Pe unii dintre ei am avut privilegiul să-i cunosc personal, cum au fost Victor Eftimiu, Marin Sorescu, Virgil Carianopol, Florenţa Albu şi încă mulţi oameni de litere, artişti consacraţi, de la care multe am învăţat şi cu care am împărtăşit idei şi experienţe.
Pe Fănuş Neagu l-am întâlnit de mai multe ori cu prilejul unor consfătuiri cu ziarişti şi scriitori, la care acesta lua cuvântul şi capta ascultătorii prin ideile şi expresesiile pline de savoare şi încărcate de înţelesuri.
Ne-am întâlnit de câteva ori la terasa Uniunii Scriitorilor, din Bucureşti, cu ocazia unor lansări de carte. Cea mai memorabilă fiind atunci când Gheorghe Tomozei şi-a lansat o carte de amintiri, despe Nicolae Labiş . Îmi amintesc că ne-am distrat toată noaptea, am băut şi am dicutat fără interdicţii despre cum este şi mai ales cum trebuie să fie literatura în România.
L-am mai întâlnit pe Fănuş Neagu şi în redacţia ziarului, de pe atunci, Dobrogea Nouă (n.a. Cuget Liber), el fiind bun prieten cu fostul redactor şef Dumitru Mândroiu.
Nu au fost prea dese întâlnirile noastre, dar atâtea câte au fost mi-au rămas ca plăcute amintiri, fapt pentru care nu-l voi uita pe Fănuş Neagu, cel care ne vorbea, întotdeauna, cu prietenie şi căldură sufletească.
Acum că pleci dintre noi, îţi spun Adio, Fănuş Neagu şi nu te voi uita niciodată.
Constanţa, 25 mai 2011
Iosif Şerb
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu