Culorile mării

Culorile mării

 

E   noapte, luminile plăpânde

Nasc din stele târzii.

Marea, cu sclipiri vibrânde,

Bate-n valuri argintii.

S-a-ndrăgostit poetul de mare,

Statornic veghează pe mal,

Când luna din ape răsare

Şi pescăruşi lunecă-n val.

Rugă rosteşte poetul

Către marea de gheaţă

Şi cuvintele din pieptu-i

Vor să-i dea mării viaţă.

  

Se aşterne în visare

Un ecou pierdut în noapte,

Când încep să se-nfioare

Ale poetului şoapte.

Vino, Mare, mai aproape

Şi ascultă ce-ţi vorbesc,

Du-mă pe-ntinsele ape

Ca să supravieţuiesc.

Mare, eşti iubita mea,

Te găsesc acum în prag

Părăsind o lume rea,

Te îmbrăţişez cu drag.

Eu spun lumii ca să ştie

Cât eşti tu de schimbătoare,

Groază, cântec, poezie,

Leagăn pentru fiecare.

  

Te-am văzut mai totdeauna

Când te-mbrăţişai cu luna,

Iar în zori, îmbujorat,

Soarele te-a sărutat.

Când mai înspre primăvară

Întorci albia spre soare,

Eşti o tânără fecioară,

Eşti cea mai frumoasă Mare.

Vara, Mare, eşti albastră,

Ca şi ochii dragei mele,

Eşti oglinda din fereastră

Argintată cu mărgele.

Calde, valurile tale,

Peste trupuri dezgolite,

Se transformă-n evantaie

De fecioare despletite.

Când luceferii mai pier,

Mare, eşti tot mai sfioasă

Şi-ntr-o mantie de cer

Te asemeni c-o crăiasă.

Pescăruşii zboară-n voie

Pe deasupra apei tale,

Salvaţi de Arca lui Noe,

Aripi albe de petale.

Glasul tău este chemare

Pentru cei bătuti de soartă ?

Şi merg fără ezitare

Către nesfârşita-ţi poartă.

Esti atât de adorată

De îndrăgostiţii lumii,

Dar te schimbi aşa, deodată,

Şi iei tot în albul spumei

Toamna, Mare cenuşie,

Vii cu valurile reci,

Cu tonuri de nostalgie

Şi-amintiri pe unde treci.

Iama, Mare, eşti de gheaţă,

Sloiurile-ţi bat în maluri,

Albe valuri se agaţă,

Se adună în talazuri.

Crudă şi neiertătoare,

înghiţi vieţile-omeneşti,

Jertfă pentru tine, Mare,

Dar tu ce ne dăruieşti?

?

Ai luat cu tine-n frig

Tinerii ca bradul,

Tot izbindu-se de dig,

În furtună, nava Sadu.

 

Istoria nu-ţi va ierta,

Mare, cât ai fost de crudă

Înghiţind atâţia oameni

În mai puţin de o secundă.

Glasul mării e tumult,

„Viaţa, dragul meu, e-o clipă.

 Când vorbeşti, eu te ascult

 Şi dorul mi se-nfiripă”.

Mare, ai grăit prea bine,

Mi-ai răspuns şi-ţi mulţumesc,

Ai un loc şi pentru mine,

Mare, spre tine păşesc.

Valul ca un bucium sună,

Să te-mbrăţişez aş vrea,

Mare, când eşti cea mai bună,

Eu îti dau inima mea.

 "O secundă de iubire" - Constanţa 1996