Powered By Blogger

sâmbătă, 21 mai 2011

Mă închin la tine Doamne

Mă închin la Dumnezeu,
Pentru fraţi, pentru surori.
Să le dea ce doresc eu,
De sfintele sărbători.

Bucurii şi sănătate,
Pentru pace gânduri bune,
Porumbei şi libertate,
Să planeze peste lume.

Îngerii să ne păzească
De-ntunericul din noi.
Oamenii să se-nfrăţească,
La bine şi la nevoi.

 
„Drumul Robilor”- Constanţa 2007


















Sfinţii Constantin si Elena, "cei întocmai cu Apostolii", sunt pomeniţi in Biserica Ortodoxa pe 21 mai. Sarbătoarea Sfinţilor Constantin si Elena este strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei crestine. Sfântului Constantin i s-a aratat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinţa (In hoc signo vinces – “Intru acest semn vei invinge”), în pragul înfruntării cu pagânul Maxentiu, iar Sfânta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mântuitorul a fost răstignit. Sfânta Imparateasa Elena a trecut la Domnul la anul 327, puţin după întoarcerea de la Ierusalim, iar Sfântul Impărat Constantin în 337, dupa 31 de ani de domnie.

 

   La ceas de Sărbătoare, urări de bine şi La Mulţi Ani, tuturor sărbătoriţilor purtători ai numelor Sfinţilor Constantin şi Elena !

   La Mulţi ani, Costea, Costache, Costina, Costin, Codina, Codin , Constanţa, Constanţiu, Costandin, Constantina, Dinu, Dina, Tinu, Tina,Costel, Costelica, Costică, Costas, Tica, Ticu, Titi, Titel, Dinicu, Dinica, Tinuţ, Tinel, Tanţa, Tantica, Tanti , Elina, Eleni, Elenca, Ela, Eli, Eleonora, Helena, Helene, Helenca, Heleni, Helinca, Ilina, Ilinca, Ileana, Ilenuta, Ilenuş, Ilinuţa, Leana, Lenuţa, Lenuş, Leanca, Lena, Leni, Lina, Nora, Nuţa, Nuţi, Nuţica, Nuţisor.....

  Fie ca din această zi sfânta, în drumul lin al vieţii dumneavoastră, sa răsară mereu câte-o rază de soare care să vă aducă fericire si bucurie. Vă doresc multa sănătate, să aveţi sufletul curat si toate dorinţele să vi se împlinească.