Zbor continuu

Zbor continuu

  Ochii-mi încă nedormiţi,

Săgeţi ale timpului

Planează nedumeriţi,

Pe-o aripă-a câmpului.

Şi eu nefiresc aştept,

Vremea de dincolo de nori

Să merg mai mândru şi drept,

Împovărat de ninsori.

Înaintez prin furtună uimit

Adolescentul ce-am fost,

Şi caut nedefinit,

O lume mai bună, un rost.

  

" Drumul robilor " /  Constanţa  -2007

Marea şi tu

Marea şi tu,

Cerul se cutremura

Când mă sărutai pe buze.

Luna mult se bucura,

Copacii tăceau din frunze.

Când eram pe malul ei,

Marea se învolbura.

Valul presăra scântei,

Noaptea ne înconjura.

Erai pasărea de vis,

Ce zbura, zbura mereu.

Astăzi dragostea s-a stins,

În focul lui Prometeu.

" Drumul robilor " /  Constanţa  -2007

Ochiul Soarelui

Mă uitam Prin ochiul soarelui Şi mă vedeam, Mă vedeam eu Şi parcă mi se părea Că aevea Nu sunt eu Nici tu nu erai Aceeaşi Când n-am fost eu Dar eram noi îmbrăţişaţi de univers Ochiul Soarelui Era cu noi Ne arunca în hăul Mării De dorul dorului In apa sărată Peste oceanul lumii. " Drumul robilor " /  Constanţa  -2007

Jocul de fluturi

Jocul de fluturi

Joc de fluturi, nesfârşit.

Multicolor curcubeu

Pe câmpuri verde, infinit.

Unde veşnic sunt şi eu.

După fluturele-albastru,

Zburăm toţi către zenit

Pe un cer de alabastru,

Fluturăm nedefinit.

 " Drumul robilor " /  Constanţa  -2007

Speranţe pierdute

 Speranţe pierdute

Opriţi orologiile toate

De la mână, din sălile de aşteptare,

Din ceruri dacă se poate

De lângă lună, de lângă soare.

Vreau o clipă de repaos

Până lângă Ursa Mare

Să uit de lume şi de haos

Să m-adâncesc în visare.

  

De ce atâta grabă cu secunda,

Se schimbă lumea oare ?

Aşteptaţi să vină unda

Aruncată nemilos, din Mare ?

Lasaţi orele să tacă

Opriţi de puteţi,Universul

Nu lasaţi clipele să treacă

Peste noi să vină reversul.

 

 

" Drumul robilor " /  Constanţa  -2007

Ca într-un vis

Ca într-un vis

Ca-ntr-un vis cu stropi mărunţi Plutesc în aer fulgi Petale albe peste munţi Şe aştern pe unde fugi. Eternul vis Te urmăreşte În haosul de unde vii Şi te conduce în Abis. Nu eşti Şi cred că nu vei fi Fiinţa care dăruieşti Viaţă celor care-o curmă.  Kuzma Petrov-Vodkin - Chaos (1906) "Salut mileniul trei " - Constanta 1999 Editura Metafora

Starea de a fi

Starea de a fi

Îmi sare mintea din ţâţâni

Şi creeri îmi stau să ardă

Nu ştiu, sunt la casa de nebuni

Ori sunt la mine în ogradă?

Mă simt, aşa imponderabil

Plutesc pe norii fumurii

Sunt pentru unii adorabil

Iar pentru alţii “cine-o fi”

Mă mişc în starea mea inertă

De unde vin, unde ma duc

Existenţa mea este incertă

Nu ştiu, dar mă simt năuc

 "Drumul robilor" - Nelinişti metafizice

Constanţa -2007

AM ŞI EU TELEFON MOBIL

    Numele lui Martin Cooper cu siguranţă nu vă spune nimic, însă invenţia atribuită lui este familiară pentru mai mult de jumătate dn populaţia planetei. El ar fi inventatorul telefonului mobil.
    Lui Martin Cooper i-am datora faptul că putem vorbi de oriunde: de pe munte, din staţiile de metrou sau de pe o barcă, aflată pe mare.

Deştept  evreul, dar s-a şi ajuns, acum este miliardar. Bravo lui, că scapă mulţi din bucluc !

 

***

 

Dacă unul este în cârciumă şi-i merge bine mersi, aude aşa ca prin pahar, telefonul. Sare în sus, cât mai poate, iese din cârcoimă , pune telefonul la ureche “minunea” şi răspunde:

-          Da, dragă, te aud, sunt la serviciu, am o grămadă de treabă.

-          Bine, dragul meu, am vrut să ştiu ce faci. Vezi nu te obosi prea tare, te aştept cu patul cald.

sau

-          Alo!

-          Da, eu sunt.

-          Domnul Steflea, vă caut de un ceas, unde sunteţi?

-          Aoleo, sefu’! Azi nu m-am dat jos din pat, am o gripă a dracului şi o temperatură de peste 38º la umbră!

-          Bine, stai în pat şi fă-te bine, să nu vii la serviciu să dai gripă la toţi salariaţii. Ştii că acum avem cinci angajaţi.

-          Da, să trăiţi…

După convorbire, Şteflea intră în cârciumă satisfăcut şi mai comandă un rând, la adăpostul celuralului.

***

Dar telemobilul ăsta are multe metode de folosire şi mijloace mânuire.

În maşină, la volan, e o dexteritate să conduci, să fumezi şi să vorbeşti la telefon. Ştii ce înseamnă, dacă nu ai decât două mâini?

Ţii telefonul cu o mână... volanul cu alta...Dacă ai puţină experienţă sau mobilitate prinzi telefonul între umăr şi ureche, volanul cu o mână, ţigara în cealaltă mână şi poţi să conversa, nu contează că eşti pe drum drept sau strâmb. Dacă ai noroc, scapi... Este destul de greu, trebuie să recunoaştem, dar cu puţin teribilism reuşiţi să ajungeţi la destinaţie.

Talentul de a mânui telefonulmobil însă nu se opreşte aici. Mă refer la oricare deţinător.

E o tehnică să şti să vorbeşti la celular...

Dacă eşti într-un local, neapărat să ieşi afară, cu el la ureche, să dai din mâini (numai din una), să vorbeşti tare, dar să nu se înţeleagă nimic.

Dacă eşti în aer liber şi vorbeşti la mobil, poziţia este specifică acestui comportament :

Ţineţi telefonul la ureche orice mână vă convine, cealaltă mână o ţineţi în buzunar şi un picior îl târâţi instantaneu, ca şi cum ar fi damblagiu dar nu e...

 Aşa daţi impresia unui deţinător autentic de TELEMOBIL ...

  Martin Cooper

Culorile mării

Culorile mării

 

E   noapte, luminile plăpânde

Nasc din stele târzii.

Marea, cu sclipiri vibrânde,

Bate-n valuri argintii.

S-a-ndrăgostit poetul de mare,

Statornic veghează pe mal,

Când luna din ape răsare

Şi pescăruşi lunecă-n val.

Rugă rosteşte poetul

Către marea de gheaţă

Şi cuvintele din pieptu-i

Vor să-i dea mării viaţă.

  

Se aşterne în visare

Un ecou pierdut în noapte,

Când încep să se-nfioare

Ale poetului şoapte.

Vino, Mare, mai aproape

Şi ascultă ce-ţi vorbesc,

Du-mă pe-ntinsele ape

Ca să supravieţuiesc.

Mare, eşti iubita mea,

Te găsesc acum în prag

Părăsind o lume rea,

Te îmbrăţişez cu drag.

Eu spun lumii ca să ştie

Cât eşti tu de schimbătoare,

Groază, cântec, poezie,

Leagăn pentru fiecare.

  

Te-am văzut mai totdeauna

Când te-mbrăţişai cu luna,

Iar în zori, îmbujorat,

Soarele te-a sărutat.

Când mai înspre primăvară

Întorci albia spre soare,

Eşti o tânără fecioară,

Eşti cea mai frumoasă Mare.

Vara, Mare, eşti albastră,

Ca şi ochii dragei mele,

Eşti oglinda din fereastră

Argintată cu mărgele.

Calde, valurile tale,

Peste trupuri dezgolite,

Se transformă-n evantaie

De fecioare despletite.

Când luceferii mai pier,

Mare, eşti tot mai sfioasă

Şi-ntr-o mantie de cer

Te asemeni c-o crăiasă.

Pescăruşii zboară-n voie

Pe deasupra apei tale,

Salvaţi de Arca lui Noe,

Aripi albe de petale.

Glasul tău este chemare

Pentru cei bătuti de soartă ?

Şi merg fără ezitare

Către nesfârşita-ţi poartă.

Esti atât de adorată

De îndrăgostiţii lumii,

Dar te schimbi aşa, deodată,

Şi iei tot în albul spumei

Toamna, Mare cenuşie,

Vii cu valurile reci,

Cu tonuri de nostalgie

Şi-amintiri pe unde treci.

Iama, Mare, eşti de gheaţă,

Sloiurile-ţi bat în maluri,

Albe valuri se agaţă,

Se adună în talazuri.

Crudă şi neiertătoare,

înghiţi vieţile-omeneşti,

Jertfă pentru tine, Mare,

Dar tu ce ne dăruieşti?

?

Ai luat cu tine-n frig

Tinerii ca bradul,

Tot izbindu-se de dig,

În furtună, nava Sadu.

 

Istoria nu-ţi va ierta,

Mare, cât ai fost de crudă

Înghiţind atâţia oameni

În mai puţin de o secundă.

Glasul mării e tumult,

„Viaţa, dragul meu, e-o clipă.

 Când vorbeşti, eu te ascult

 Şi dorul mi se-nfiripă”.

Mare, ai grăit prea bine,

Mi-ai răspuns şi-ţi mulţumesc,

Ai un loc şi pentru mine,

Mare, spre tine păşesc.

Valul ca un bucium sună,

Să te-mbrăţişez aş vrea,

Mare, când eşti cea mai bună,

Eu îti dau inima mea.

 "O secundă de iubire" - Constanţa 1996

Dragostea în noi

Dragostea  în  noi

Era ploaie când te-am cunoscut.

 Eu ţi-am dăruit o floare,

în ochi adânc tu m-ai privit

Şi amândoi zburam spre soare.

Era ploaie, era bine

Stropi de dragoste, şuvoi

Pentru mine, pentru tine

Dragostea era cu noi.

Ne-am iubit de-a pururea

îmbătaţi de buze şi de ploi

De ne-ar fi uscat durerea,

Dragostea era în toi.

Erai tu ori eram eu,

Doar o apă şi-un pământ

Miluiţi de Dumnezeu

Lacrimă căzută-n vânt.

 "O secundă de iubire " - Constanta 1996