Culorile mării
E noapte, luminile plăpânde
Nasc din stele târzii.
Marea, cu sclipiri vibrânde,
Bate-n valuri argintii.
S-a-ndrăgostit poetul de mare,
Statornic veghează pe mal,
Când luna din ape răsare
Şi pescăruşi lunecă-n val.
Rugă rosteşte poetul
Către marea de gheaţă
Şi cuvintele din pieptu-i
Vor să-i dea mării viaţă.
Se aşterne în visare
Un ecou pierdut în noapte,
Când încep să se-nfioare
Ale poetului şoapte.
Vino, Mare, mai aproape
Şi ascultă ce-ţi vorbesc,
Du-mă pe-ntinsele ape
Ca să supravieţuiesc.
Mare, eşti iubita mea,
Te găsesc acum în prag
Părăsind o lume rea,
Te îmbrăţişez cu drag.
Eu spun lumii ca să ştie
Cât eşti tu de schimbătoare,
Groază, cântec, poezie,
Leagăn pentru fiecare.
Te-am văzut mai totdeauna
Când te-mbrăţişai cu luna,
Iar în zori, îmbujorat,
Soarele te-a sărutat.
Când mai înspre primăvară
Întorci albia spre soare,
Eşti o tânără fecioară,
Eşti cea mai frumoasă Mare.
Vara, Mare, eşti albastră,
Ca şi ochii dragei mele,
Eşti oglinda din fereastră
Argintată cu mărgele.
Calde, valurile tale,
Peste trupuri dezgolite,
Se transformă-n evantaie
De fecioare despletite.
Când luceferii mai pier,
Mare, eşti tot mai sfioasă
Şi-ntr-o mantie de cer
Te asemeni c-o crăiasă.
Pescăruşii zboară-n voie
Pe deasupra apei tale,
Salvaţi de Arca lui Noe,
Aripi albe de petale.
Glasul tău este chemare
Pentru cei bătuti de soartă ?
Şi merg fără ezitare
Către nesfârşita-ţi poartă.
Esti atât de adorată
De îndrăgostiţii lumii,
Dar te schimbi aşa, deodată,
Şi iei tot în albul spumei
Toamna, Mare cenuşie,
Vii cu valurile reci,
Cu tonuri de nostalgie
Şi-amintiri pe unde treci.
Iama, Mare, eşti de gheaţă,
Sloiurile-ţi bat în maluri,
Albe valuri se agaţă,
Se adună în talazuri.
Crudă şi neiertătoare,
înghiţi vieţile-omeneşti,
Jertfă pentru tine, Mare,
Dar tu ce ne dăruieşti?
?
Ai luat cu tine-n frig
Tinerii ca bradul,
Tot izbindu-se de dig,
În furtună, nava Sadu.
Istoria nu-ţi va ierta,
Mare, cât ai fost de crudă
Înghiţind atâţia oameni
În mai puţin de o secundă.
Glasul mării e tumult,
„Viaţa, dragul meu, e-o clipă.
Când vorbeşti, eu te ascult
Şi dorul mi se-nfiripă”.
Mare, ai grăit prea bine,
Mi-ai răspuns şi-ţi mulţumesc,
Ai un loc şi pentru mine,
Mare, spre tine păşesc.
Valul ca un bucium sună,
Să te-mbrăţişez aş vrea,
Mare, când eşti cea mai bună,
Eu îti dau inima mea.
"O secundă de iubire" - Constanţa 1996
