Morţi pe pământ străin
Bravii ostaşi români au luptat veacuri de-a rândul să apere glia strămoşească încărcându-se de glorie.
După cel de-al doilea război mondial militarii români s-au instruit să apere ţara în hotare, chiar şi în timpul războiului rece.
Stagiul militar obligatoriu era o formă de educare mai aspră, pe mulţi “ştrengari” îi îndrepta şi deveneau oameni de nădejde ai ţării.
Nu ştiu dacă e bine sau rău că s-a desfiinţat stagiul militar obligatoriu dar în ultima vreme prea mult dezmăţ în rândul adolescenţilor.
Era şi armata un mijloc, o etapă importantă în educarea ordonată a tuturor tinerilor baieti.
Multe amintiri frumoase şi hazlii se deapănă din război, din armată, iar cântecele din şi despre cătănie se fredonează şi astăzi şi chiar se cântă în spectacole şi cu diferite ocazii şi sunt bine primite de spectatori.
Armata intrase în folclor.
Şi acum se comentează acţiunile din armată. Nu se mai cântă, sunt jeliţi cei ce pleacă pe fronturi străine, trimişi de statul român. Stiu, suntem într-o organizaţie internaţională, dar nu cred că suntem obligaţi să trimitem militari oriunde şi oricând. Avem o armată mică, în prezent, zic eu şi nu suficient de instruită să facă faţă atacurilor teroriste cu membri bine instruiţi şi în multe cazuri sinucigaşi dispuşi să moară pentru cauza lor.
Tinerii români care pleacă în Irak, Kosovo, Afganistan, ori pe alte fronturi de apărare sau protecţia civililor şi respectarea ordinei publice se sacrifică aproape inconştient şi predispuşi în orice moment la sacrificii. Pentru ce? Pentru o cauză care nu este a lor, nici a neamului românesc.
Bilanţul este tragic : optsprezece militari români au fost ucişi.
Marius Florin, Cristian Filip, Dan Ciubotaru, Ion Caracudă, Valeriu Leu, Florin Brădiceanu sunt numai câţiva care au murit în misiune.
Ultimul ucis a fost adus, zilele trecute, în ţară, înmormântat cu onoruri militare şi avansat la gradul de sublocotenent.
Ce folos? El s-a dus, nu se mai bucură de aceste onoruri.
La acuzaţiile mele s-ar putea motiva că selectarea militarilor a fost pe bază de voluntariat.
Da, dar cauza e simplă, domnilor : Sărăcia. Şi aici să fac o paranteză. Au plecat mii şi mii de români în alte ţări, la muncă, culegători de căpşuni, îngrijitori de oameni şi animale, si-au lăsat acasă copiii lipsiţi de ocrotirea părintească, mulţi dintre aceştia s-au sinucis, ori au ajuns delicvenţi.
Ce i-a determinat pe aceşti oameni să plece? E uşor de înţeles : SĂRĂCIA, lipsa de cele mai elementare drepturi la muncă, la un trai decent.
Cei care au plecat la cules de căpşuni, îngrijitori de oi, vaci, ori de bătrâni au riscuri mai mici, dar tot sclavi se numesc.
Dar cei care cad răpuşi pe şi pentru pământ străini ce sunt? Eroi sau Victime ?
Aflăm că încă un român a murit în Afganistan, opt mai şi câţi or mai fi, dar despre răniţi se mai ţine o evidenţă?
***
În timp ce aşterneam pe hârtie opinia mea despre ostaşii trimişi să lupte pe alte tărâmuri, primesc o altă veste tristă : caporalul Cătălin Ionel Marinescu, în vârstă de 28 de ani, a murit în urma unei explozii, tot în Afganistan.
Bilanţ trist, numai în ultima săptămână doi militari români ucişi.
Şi câţi vor mai fi de acum înainte...
Pentru cine? Pentru ce?... Pentru alţii, pentru conflictele altora, care nu afectează cu nimic interesele ţării noastre.
Oare Guvernul, Ministerul Apărării Naţionale nu au imagine coerentă asupra acestei probleme importante, viaţa oamenilor, viitorul armatei române?...
